Willkommen auf den Seiten des Auswärtigen Amts

Informații privind cererea de eliberare a vizei, intrarea în Germania și reglementările privind carantina

Articol

1. Depunerea cererii de eliberare a vizei

La momentul actual, vizele pot fi eliberate numai în următoarele cazuri excepționale:

• cererile care fac obiectul excepțiilor de la restricțiile de intrare (în conformitate cu dispoziţia  Comisiei UE din 16.03.2020 - 115 final):
- personal medical și cercetători în domeniul medical, lucrători in domeniul asistenţei medicale

- lucrători transfrontalieri, personal din industria transportului în traficul de mărfuri și în alte domenii importante (de ex.  echipaje ale aeronavelor)

- diplomați, angajați ai organizațiilor internaționale, personal militar, lucrători umanitari în exercitarea funcției
- pasageri în tranzit (inclusiv cei care se întorc în țara de origine prin intermediul serviciilor de asistenţă consulară)

- pasagerii care călătoresc din motive familiare stringente

- persoanele care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare
- cereri cu scopul reîntregirii familiei
- cereri depuse de specialiști din următoarele categorii:
- specialiști cu o ofertă de muncă concretă în sensul definiției Legii privind imigraţia forţei de muncă calificate, care este confirmată printr-un certificat privind raporturile de muncă
- oameni de știință / cercetători

- persoane cu funcţii de conducere sau specialişti detaşaţi sau transferaţi la un alt loc de muncă

- persoane cu funcţii de conducere

- specialiști în domeniul IT

- persoane, activitatea cărora prezintă interese public sporit

O condiție prealabilă este dovada necesităţii prezenței fizice în Germania (de exemplu, printr-un contract de muncă) și dovada faptului că angajarea este necesară din perspectivă economică și că munca nu poate fi amânată sau efectuată din străinătate (prezentarea unui certificat de la angajator/client). Necesitatea economică se referă la relațiile economice și/sau la economia Germaniei sau la piața internă. Documentele corespunzătoare trebuie să fie deţinute de către călător în timpul călătoriei și vor fie prezentate la controlul de frontieră.


Studenții ale căror studii nu pot fi realizate în întregime din străinătate. Această excepție se aplică tuturor celor care au o scrisoare de admitere (chiar dacă este necesar un curs de limbă sau un stagiu în prealabil). Dar nu şi solicitanților, care, spre exemplu doresc să intre în ţară pentru a absolvi un curs de limbă și ulterior să-şi caute un loc de studii (curs de limbă separat). Vizele C pentru studenți încă nu se eliberează. Dovada prezenței obligatorii în Germania trebuie să fie confirmată de către universitate (de exemplu, prin e-mail); documentele trebuie să fie deţinute de către călător în timpul călătoriei și vor fi prezentate la controlul de frontieră.


Înscrierea pentru depunerea cererilor

Înscrierile se pot face de luni până joi, între 16:00 și 17:00, exclusiv la numărul de telefon: (+373) 0-78811741


2. Restricții de intrare în Germania

Intrarea din Republica Moldova este de regulă  imposibilă din cauza restricțiilor de intrare existente. Mai multe informații pot fi găsite mai jos, la capitolul necesitate stringentă.
În Germania sunt în vigoare restricții de călătorie la intrarea din mai multe țări. Înainte de a călători, vă rugăm să Vă informaţi inclusiv la Ministerul Federal de Interne, pentru a afla ce reglementări se aplică țării din care urmează să intrați în Germania.

De regulă intrarea este posibilă din:

• statele membre ale UE

• ţările asociate acordului Schengen: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein
• Marea Britanie

• alte țări, din care este permisă intrarea în baza evaluării situaţiei epidemiologice de către UE
Intrarea din alte țări este posibilă numai în cazuri excepționale cu precondiţia existenţei unei necesităţi stringente.


3. Reglementările privind carantina la intrarea în Germania

Pentru persoanele care intră din Republica Moldova, de regulă este valabilă obligaţia de a se afla în carantină acasă timp de 14 zile imediat după intrare.


Informaţie

Excepţia de la obligația de aflare în carantină se aplică, dacă cu cel mult 48 de ore înainte de intrare a fost efectuat un test, care indică asupra lipsei infecţiei cu Covid-19. Detalii puteţi găsi mai jos la excepţia: dovada rezultatului negativ al testului.


Informaţie

În Germania reglementările privind carantina sunt emise de fiecare land federal în parte. După coordonarea dintre land-uri și Guvernul federal, Ministerul Federal de Interne a elaborat un model de regulament, al cărui dispoziţii au fost preluate în mare parte de către landu-urile federale.


Dacă intrați în Germania după o ședere anterioară într-o zonă de risc în ultimele 14 zile


• trebuie să mergeți direct la destinație după intrarea în Germania,
• să vă autoizolaţi în condiţii casnice şi

• să contactaţi autoritatea responsabilă pentru ocrotirea sănătăţii la locul de domiciliu/reşedinţă prin e-mail sau telefon.


Informaţie

Dacă autoritatea responsabilă pentru ocrotirea sănătăţii nu poate fi contactată în timp util, vă rugăm să contactaţi autorităților locale de asigurare a ordinii publice.

Drept şedere anterioară într-o zonă de risc este considerată orice şedere, în orice moment din ultimele 14 zile înainte de intrare.

Decisiv este faptul, dacă zona a fost desemnată drept una de risc la momentul intrării (deci nu neapărat la momentul șederii).


Excepție: tranzit

Obligația de autoizolare nu este aplicabilă pentru călătorii de tranzit. În acest caz, însă, sunteți obligat să părăsiți în timp util teritoriul Germaniei.


Excepție: dovada rezultatului negativ al testului

Dacă puteți dovedi că nu ați fost infectat cu virusul SARS CoV-2, aceste reglementări de carantină nu sunt aplicabile.


Dovada urmează a fi prezentată sub forma unui certificat medical. Testul molecular-biologic de depistare a prezenței unei infecții trebuie să fi fost efectuat cu maxim 48 de ore înainte de intrare (deci trebuie să fi fost luat cu maximum 48 de ore înainte de intrare). Testul trebuie să fi fost efectuat într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară cu un standard de calitate comparabil.


Alternativ, testul se poate face după intrare

• la locul de trecere a frontierei sau

• la locul de cazare.


Indiferent dacă testul a fost efectuat înainte sau după intrare, rezultatul acestuia trebuie păstrat cel puțin 14 zile de la intrare. La cerere trebuie prezentat autorităţii responsabile pentru ocrotirea sănătăţii.

La începutul paginii