Добро пожаловать на сайт Федерального министерства иностранных дел
Rothenburg ob der Tauber

Rothenburg Ob der Tauber, © Colourbox
Rothenburg ob der Tauber este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Germaniei. Este un oraş mic situat în sudul Germaniei, aşezat la graniţa dintre landurile Bavaria şi Baden-Württemberg. În oraş locuiesc peste 10.000 de oameni. În Germania sunt mai multe oraşe care se numesc Rothenburg, dar Rothenburg ob der Tauber este foarte vestit. Tauber se numeşte râul care curge pe lângă oraşul Rothenburg.
Deoarece inima medievală a oraşului s-a păstrat foarte bine, numeroşi turişti vin să viziteze oraşul, mai ales turişti din Japonia şi SUA. Din acest motiv în unele restaurante din oraş meniurile sunt scrise chiar în japoneză. Pentru mulţi dintre turişti Rothenburg-ul este o componentă obligatorie a unui tur prin Germania.
Cele mai cunoscute curiozităţi sunt: zidul oraşului păstrat complet într-o stare perfectă, porţile şi turnurile oraşului. În biserici sunt mai multe iconostase din lemn create de Tilman Riemenschneider, care prin anii 1500 era unul dintre cei mai importanţi tâmplari.
Rothenburg este de asemenea oraşul Crăciunului. În acest oraş se află sediul întreprinderii „Käthe Wohlfahrt“, cunoscută în întreaga lume şi care pe tot parcursul anului oferă decoraţiuni de Crăciun în Centrul Rothenburg-ului.
Deoarece imaginea oraşului aproape că nu s-a modificat din Evul Mediu, Rothenburg este apreciat şi de producătorii de filme şi a servit drept culise pentru numeroase filmări, printre care şi „Harry Potter şi talismanele morţii“. Apropo: Papa Franziskus a locuit mai multe luni în acest oraş – în calitate de preot tânăr dânsul a frecventat aici un curs de limbă germană oferit de Institutul Goethe.
Mai multe informaţii aici.