Willkommen auf den Seiten des Auswärtigen Amts

Nașterea unui copil în străinătate

Geburtsanzeige

Geburtsanzeige, © colourbox

11.05.2022 - Artikel

Pentru copii, cetăţeni germani, născuţi în străinătate, dvs în calitate de părinţi puteţi solicita certificate de naștere germane.

1. Necesitatea declaraţiei de naştere

Pentru copii, cetăţeni germani, născuţi în străinătate, dvs în calitate de părinţi puteţi solicita certificate de naștere germane.

În principiu, nu există nicio obligație legală de a înregistra nașterea unui german născut în străinătate în registrul de stare civilă german. Ca dovadă a nașterii poate servi și un certificat de naștere străin eliberat oficial, eventual cu legalizare sau apostilă. Totuşi, pentru toți cetăţeni  germani născuți în străinătate se recomandă depunerea cererii pentru înregistrarea naşterii în registrul de stare civilă german (declararaţia de naştere).

2. Când trebuie să depun declarația privind numele de familie al copilului?

Certificatele de naștere străine pot conține mențiuni despre nume sau date despre părinţi, pe care legea germană nu le permite sau evaluează diferit. În caz de îndoială, doar înregistrarea nașterii în registrul de stare civilă german poate aduce o clarificare finală a problemei  privind numele sau provenienţa. Prin urmare, împreună cu declaraţia de naştere, poate fi necesară depunerea unei declarației privind numele de familie al copilului.

Dacă părinții au fost căsătoriți la data nașterii copilului și au un nume de căsătorie comun, copilul primește automat numele din căsătorie al părinților ca numele de naştere. În acest caz, nu este necesară declaraţia privind numele de familie al copilului.

Dacă părinții sunt căsătoriți, dar nu au un nume de familie comun, urmează mai întâi să fie stabilit numele de naştere al copilului. Până la momentul stabilirii numelui copilul nu are un nume și, de exemplu, nu i se poate elibera niciun pașaport.

În cazul în care părinții nu sunt căsătoriți, copilului ia automat numele de familie al mamei.

Dacă nu sunteți sigur ce situație vi se aplică, vă rugăm să contactați secția consulară.

3. De ce documente am nevoie?

Pentru declaraţia de naştere sunt de obicei solicitate următoarele documente în original sau în copie autentificată:

  • cererea completată pentru declararea naşterii
  • certificatul de naştere moldovenesc
  • pașapoarte valabile ale ambilor părinți
  • certificatele de naștere ale ambilor părinți
  • dacă părinţii sunt căsătoriti: certificatul de căsătorie al părinţilor copilului
  • dacă părinţii nu sunt căsătoriti: dovada recunoașterii paternității și, dacă este cazul, consimțământul mamei
  • dacă un părinte a fost naturalizat în Germania: certificatul de naturalizare german (Einbürgerungsurkunde)
  • dacă părintele german a fost naturalizat în altă țară - certificatul de naturalizare, precum și permisiunea de a păstra cetăţenia germană (Beibehaltungsgenehmigung)
  • dacă nu este primul copil comun: certificatele de naștere ale copiilor comuni mai mari (suficient în copie)
  • dacă părinții nu au reşedinţă  în Germania: certificatul de radiere de la ultimul loc de reședință german (suficient în copie).

În cazuri individuale, poate fi necesară prezentarea unor documente suplimentare.

Toate documentele care nu sunt în germană sau engleză, cu excepția pașapoartelor, urmează să fie traduse în germană. Actele de stare civilă multilingve („internaționale”) care au fost eliberate conform modelului Convenției Comisiei Internaționale de Stare Civilă (CIEC) nu necesită în principiu legalizare. De regulă, acestea sunt recunoscute fără nicio cerință formală și nu necesită traducere. Pentru alte documente, în funcție de țara emitentă, este necesar de a verifica dacă ar putea fi necesară legalizarea sau apostila.

4. Cum pot solicita înregistra nașterii în registrul de stare civilă german?

Cererea poate fi depusă direct la Oficiul Stare Civilă competent din Germania sau prin intermediul ambasadei. Ambasada va trimite apoi cererea către OSC german responsabil pentru prelucrarea cererii.

O cerere comună de către ambii părinți este obligatorie doar dacă se va depune declarația privind numele de familie al copilului.

Pentru depunere declaraţiei de naştere este necesară o programare prealabilă. Vă rugăm să ne trimiteți un E-Mail  şi să descrieți cazul dumneavoastră. Vă rugăm să indicaţi și un număr de telefon pentru eventuale întrebări. De asemenea, puteţi trimite  cererea  completată și  documentele scanate  pentru verificarea preliminară.


Vă rugăm să rețineți!

  • Înregistrarea nașterii și eliberarea certificatului de naștere au loc la OSC la locul de reședință  în Germania al copilului sau al părinților/unul dintre părinți. Dacă nu există reședință în Germania, , nașterea va fi înregistrată la OSC al ultimului loc de reședință german al copilului sau al părinților/ unul dintre părinți (vă rugăm să prezentați un certificat de radiere de la ultimul domiciliu din Germania-Abmeldebescheinigung). Dacă nici copilul nici  părinții nu au avut niciodată un loc de reședință în Germania, organul competent este OSC numărul  I din Berlin.
  • Ambasada doar trimite declaraţia de naștere către OSC competent. Experiența a arătat că timpul de prelucrare, în special la OSC numărul I din Berlin, este de la câteva luni până la câţiva ani.
  • Independent de taxele percepute de ambasadă, OSC germane percep propriile taxe pentru înregistrare și eliberare a documentelor, care urmează să fie plătite direct către OSC. După primirea cererii dumneavoastră, OSC vă va informa cu privire la suma și modalitatea de plată a taxelor.
nach oben