Willkommen auf den Seiten des Auswärtigen Amts
Viză pentru ședere cu scop de cercetare
Doriți să lucrați în Germania în cadrul unei activități de cercetare?
Programare
Programarea se face prin intermediul unui sistem online. Programarea prin telefon nu este posibilă. Toate informațiile necesare le găsiți aici.
Fără o programare prealabilă nici o cerere nu poate fi acceptată.
Vă rugăm să selectaţi categoria ce corespunde serviciul solicitat. În cazul unei opţiuni greşite, Secţia consulară nu va da curs solicitării dvs.
Sugestii de bază
- Ambasada Germaniei la Chișinău este responsabilă pentru procesarea cererii dumneavoastră dacă aveți domiciliul/reședința legală permanentă în Republica Moldova iar locul de ședere preconizat se află în Germania.
- Cererea trebuie depusă personal la secția vize. Pentru depunerea cererii este necesar să faceți o programare. Programările se efectuează doar online. Sistemul de programare îl găsiți aici.
- Actele care nu sunt emise în limbile germană sau engleză trebuie să fie însoțite de o traducere autorizată în limba germană, cu excepția paginii ce conține datele pașaportului.
- Certificatele de stare civilă trebuie depuse în original, cu apostilă/legalizare. După procesarea cererii dumneavoastră actele în original vă vor fi returnate. Legalizarea se aplică documentelor moldovenești. Vă rugăm să țineți cont de informațiile corespunzătoare de pe pagina web a ambasadei.
- Certificatele, diplomele sau alte acte similare trebuie prezentate cu apostilă/legalizare, în funcție de fiecare caz în parte.
- Este posibil ca viza să necesite aprobarea Autorității competente pentru străini. Viza poate fi eliberată numai după obținerea acestor aprobări.
- Rezervările de zbor nu sunt necesare pentru solicitarea vizei - vă rugăm să faceți rezervări doar după eliberarea vizei.
- Ambasada își rezervă dreptul de a solicita acte suplimentare.
- Actele incomplete tergiversează procesul și pot cauza respingerea cererii.
- Actele expediate nesolicitat prin fax sau e-mail nu pot fi atribuite cererii dumneavoastră de viză. Prezentarea actelor/documentelor falsificate și a declarațiilor false implică în mod obligatoriu respingerea cererii și poate duce la o interdicție de intrare pe teritoriul Germaniei (și, eventual, al celorlalte state Schengen).
Informații generale
Cercetătorii străini au nevoie, în mod general, de o viză națională pentru a intra pe teritoriul federal pentru o ședere planificată cu scop științific, în cazul în care doresc să desfășoare activități lucrative în Germania.
Cercetătorii sunt cetățeni terți care
- dețin un grad științific de doctor sau o diplomă corespunzătoare de studii superioare, care le permite accesul la programele de doctorat și
- sunt selectați de o instituție de cercetare și sunt autorizați să intre pe teritoriul unui stat membru
- pentru a desfășura o activitate de cercetare pentru care, în mod normal, este necesar un astfel de titlu.
Documente necesare
Pentru depunerea cererii urmează să prezentați la consulat următoarele documente, în original cu un set de copii simple. Vă rugăm să pregătiți fiecare set (original+o copie) în ordinea de mai jos.
Pentru a solicita o viză națională, trebuie să depuneți un formular de cerere completat integral în limba germană, inclusiv instrucțiunile conform §54 din Legea cu privire la ședere pe teritoriul Republicii Federale Germania. În formularul de cerere (VIDEX) indicați toate informațiile privind intrarea și șederea dumneavoastră în Germania. Formularul trebuie completat în format electronic, imprimat, semnat și prezentat la depunerea cererii.
Ambasada recomandă insistent să nu acceptați ajutorul "prestatorilor de servicii" la completarea formularelor! Acest lucru ar putea avea ca rezultat includerea în cererea dumneavoastră a unor informații eronate sau incomplete care pot duce, în cel mai rău caz, la respingerea cererii.
O fotografie de pașaport biometrică recentă (3,5 x 4,5 cm, pe fundal deschis).
Informații despre fotografiile biometrice pot fi găsite aici
Pașaport de călătorie valabil cu o (1) copie a paginii cu fotografie
- semnată de titular,
- cu cel puțin 2 pagini libere,
- valabil încă cel puțin 3 luni după finisarea călătoriei,
- trebuie să fi fost eliberat în ultimii 10 ani (neprelungit).
Buletin de identitate național valabil pentru cetățenii moldoveni sau permis de ședere moldovenesc valabil pentru cetățenii altor state, cu o (1) copie.
Vă rugăm să furnizați documentul original împreună cu o copie:
un acord de admitere pentru realizarea unui proiect de cercetare cu instituția / universitatea germană gazdă. Acordul de cercetare trebuie să includă informațiile minime specificate (model)
sau
un contract corespunzător cu o instituție germană de cercetare (model)
sau
dovada unei oferte concrete de loc de muncă, cu descrierea detaliată a postului sau o confirmare de înmatriculare la universitatea germană gazdă.
o declarație scrisă de asumare a costurilor pentru cheltuielile care pot apărea la instituțiile publice în termen de șase luni de la finisarea acordului de admitere, în original și copie. Se poate renunța la aceasta dacă activitatea instituției de cercetare este în principal finanțată din surse publice sau există un interes public deosebit.
Dovada titlului științific de doctor sau a unei diplome de studii superioare (cu anexă) care permite accesul la programele de doctorat, în original și copie.
Pentru șederea în Germania, solicitantului trebuie să îi fie disponibile lunar cel puțin 1027 € net, în absența unui raport de muncă. Aceasta poate fi dovedită, de exemplu, prin:
contract de muncă sau
acord de admitere sau
promisiune de bursă din partea unei organizații germane științifice sau de intermediere (spre exemplu DAAD, Fundația Alexander von Humboldt, DFG, universitate publică).
Dacă este prevăzut un raport de muncă, trebuie dovedit cel puțin salariul minim legal de 1.797,06 €. La momentul depunerii cererii, trebuie dovedite resurse financiare pentru întreaga perioadă a șederii.
În cazul finanțării prin cont blocat: Vă rugăm să deschideți contul blocat ÎNAINTE de depunerea cererii de viză. La momentul depunerii cererii de viză, va fi acceptată doar confirmarea oficială de deschidere, cu indicarea sumei totale depuse și a sumei lunare disponibile. O confirmare fără specificarea acestor sume nu este suficientă.
Dacă pentru dumneavoastră în calitate de angajat este obligatorie asigurarea în cadrul sistemului legal de asigurări în sănătate, trebuie să luați în considerație, că aceasta se aplică doar după stabilirea reședinței în Germania și începerea activității lucrative.
Dacă intrați în Germania mai devreme, trebuie să încheiați o asigurare privată de sănătate până la începutul raportului de muncă și până când veți fi acceptat în sistemul legal de asigurări de sănătate.
Polițele de asigurări în sănătate pentru călători pot exclude acoperirea asigurării din condițiile de asigurare, dacă este planificată o ședere pe termen lung sau permanentă. Așa-numita „asigurare incoming” poate conține, de asemenea, o astfel de excludere. Asigurarea de sănătatea corespunzătoare trebuie prezentată la ridicare vizei.
În anumite cazuri, pot fi solicitate acte suplimentare.
Termenul de procesare
Din cauza necesității regulate de aprobare din partea autorităților din Germania, trebuie să luați în calcul, în mod normal, termenul de procesare a solicitării dumneavoastră de viză, de patru săptămâni (calculat de la depunerea actelor complete ale dosarului la misiunea diplomatică).
Taxe
Taxa constituie 75,00 euro, poate fi achitată cu cardul de credit în euro (debitare în Germania) sau în numerar în lei moldovenești la cursul de schimb al ambasadei în ziua plății. Euro, cecuri sau carduri de debit nu se acceptă.