Excelență, stimați colegi, reprezentanți ai Guvernului,
Stimată doamnă Bajka, domnule Finckel,
Doamnelor și domnilor,

Este o onoare să deschid acest seminar alături de dumneavoastră. V-ați reunit pentru a vă sprijini reciproc în dezvoltarea unei înțelegeri mai profunde a istoriei Holocaustului și pentru a reflecta asupra celor mai potrivite modalități de a-i ajuta pe elevi să se aprofundeze în această istorie. Acestea sunt sarcini dificile. Trăim într-o lume în care multe lucruri ne solicită atenția și, mai ales, atenția tinerilor. De ce ar trebui, așadar, să ne concentrăm asupra unor teme atât de dureroase și greu de abordat? Istoria Holocaustului este, într-adevăr, o rană deschisă. Când ne gândim la ea, înțelegem durerea și disperarea victimelor. Ne gândim la numărul uriaș al victimelor – bătrâni și tineri, bărbați, femei și copii. Noi, germanii, simțim și durerea responsabilității – conștientizarea legăturii noastre incontestabile cu făptașii. Acest lucru este valabil pentru noi, germanii, dar nu doar pentru noi. Cum le putem explica elevilor din Republica Moldova că merită să aloce timp și energie pentru a explora rolul pe care România l-a avut, la vremea respectivă, în evenimentele locale ce fac parte din istoria exterminării evreilor din Europa? Este, fără îndoială, mult mai ușor și mai confortabil să ascultăm alte versiuni ale istoriei. Una dintre ele spune că genocidul împotriva evreilor din Basarabia a fost comis de fasciștii români, cu care poporul moldovean nu ar fi avut nimic în comun. O altă versiune afirmă că vina aparține exclusiv Germaniei, lui Hitler. Doamnelor și domnilor, țara noastră își recunoaște pe deplin vina istorică și responsabilitatea care decurge din aceasta. Nu încercăm să o diminuăm aruncând o parte din ea asupra altora. Am ajuns să înțelegem că responsabilitatea poate fi grea, dar nu este o povară. Ea ne ghidează și ne ajută să ne regăsim drumul. Dacă națiunea noastră ne este importantă, atunci trebuie să-i cunoaștem istoria – și trebuie să dorim să o cunoaștem – în mod complet, fără rezerve. Nu trecutul în sine definește o națiune, ci felul în care îl înfruntăm și cum reacționăm la el. Iar acest lucru nu îl putem face fără cunoaștere. Doamnelor și domnilor, nu vă pot ușura munca, dar vă pot încuraja să le transmiteți elevilor că a cunoaște înseamnă a fi puternic, și că prin negare sau ignoranță voluntară ne slăbim pe noi înșine. Vă doresc un seminar rodnic și vă urez împlinire și satisfacție în activitatea dumneavoastră în calitate de profesioniști în educație.